Din tot ce vei găsi scris în aceste rînduri alege ceea ce ţi se potriveşte, dar cred că aceleaşi simţăminte şi retrăiri le-ai avut şi tu, cred că şi tu ai trecut prin situaţii similare şi desigur nu ţi-a fost deloc uşor, mă rog la bunul nostru Dumnezeu să te binecuvinteze, ca să poţi trece prin viaţă cu capul sus şi cu demnitate să înfrunţi toate obstacolele care îţi vor apărea în drumul tău spre veşnicie, dar dacă încă nu-L cunoşti pe Acel care ţi-a dat viaţa şi mai apoi a murit pe crucea Golgotei ca să ai speranţă, mă rog ca El să ţi se descopere în dragostea Lui cea mare …

понедельник, 23 января 2012 г.

Eu Te iubesc

Eu Te iubesc, iubirea Ta mă-nalţă
Mai sus, spre Tine dragă Dumnezeu
Mai sus spre cerul bucuriei noastre
Acolo unde vom fi Tu şi eu.

Spre Paradis, Ierusalimul veşnic
Unde dureri şi lacrimi n-or mai fi
Acolo unde dragostea domneşte
Şi niciodată nu se va opri.

Te laud Doamne pentru-a Ta iertare
Te laud pentru bunătatea Ta
Mereu ai fost şi eşti la-ngrijorare
Eşti stînca tare şi speranţa mea.

Mă ţii Isuse sub a Ta aripă
Mă ocroteşti mereu şi mă îndrumi
Mă-nchin Isuse pentru-a Ta iubire
Mă-nchin doar Ţie Dumnezeu divin.

Vreau să Îţi cînt, să Te slăvesc întruna
Să stau mereu Isus în preajma Ta
Iubirea mea şi vocea mea, şi gîndul
Să fie toate spre lauda Ta.

Ajută-mă Isus ca-n viaţa asta
Să Te slăvesc mereu şi să Îţi cînt
Să fie viaţa mea mereu curată
Să fiu şi eu ca Tine Doamne, sfînt.
                  14.03.2008, 14:00, CTP

Комментариев нет:

Отправить комментарий