Rugul
Un licăr mic de la-nceput, pornit dintr-o scînteie
Urcă în grabă, jucăuş, spre căile lactee
Şi-n cîteva secunde doar a împînzit “menitul”
Cu mii de limbi de foc zglobiu ce proorocesc sfîrşitul.
Hapsîn muşcînd, în grabă mare din vreascurile ude
Lăsînd sclipiri întunecate sau amprente sumbre
Fără de milă nimicind ce-a mai rămas din stog
Aduce ochilor privelişti trecute prin foc …
Culori aprinse şi fierbinţi, suind în sus pe scară
Pe bolta cerului întins, cuprins acum de seară
Purtînd spre zări senine frumos întunecate
A noastre gînduri pline de-nchipuiri bogate.
Apoi pleacă cu trosnet, gemînd a încheiere
Lăsîndu-ne cu ochii mari, mai mult, şi cu părere
Plăcut surprinşi că toată-această grămadă de zgură
Ne-a alintat, ne-a făcut cald şi bine pe măsură.
15.08.2010, 11:00
