Sufletul
... o să spun totul pe de-a dreptul, de multe ori mă prind la gîndul că totul e în regulă înlăuntrul meu, adică ceea ce ţine de suflet, că e curat, că nu am ce ascunde în primul rînd de mine ... dar adevarul e că nu sunt perfect şi de fiecare dată cînd încercam să mă liniştesc sau mai bine zis să-mi îmblînzesc conştiinţa care dădea şi dă semnale de alarmă cînd ceva nu e în regulă, eu, desigur ca tot omul căutam mijloace posibile ca să cad în picioare sau să ies curat în faţa conştiinţei mele. Dumnezeu însă a găsit cu cale să-mi mai amintească încă odată cine sunt, de ce zic că încă odată pentru că nu e prima. Înţelegînd cine sunt şi în ce situaţie mă aflu cu sufletul meu am hotărît să schimb lucrurile, de aici şi a pornit ideea care mai pe urmă a curs în această poezie ...
... ceea ce am descris eu aici e situaţia în care se află sufletul omului cînd nu este împăcat cu Dumnezeu, în ochii altora noi încercăm să părem buni şi ideali pe cît e posibil dar în realitate cine altul nu ar şti ce se petrece în sufletul nostru dacă nu numai noi şi Dumnezeu. Încercăm din răsputeri să negăm lucrul acesta dar e adevărat.
De ciţiva ani nu am mai fost pe-aici
De ani de zile-adăpostesc numai iluzii
Nu fac nimic, decît nişte aluzii
La tot ce sînt şi astea-s foarte mici.
În mintea mea, în inimă şi-n suflet
Demult nu a mai fost acea odihnă
Acele clipe minunate cînd în tihnă
Mă delectam în voia unui sacru cuget.
Nu zic – eram curat şi fără pată
Dar nici aşa cum sunt acum, murdar
De ce zic că demult, pentru că rar …
Căci nu ţin minte cînd am fost pe-aici ultima dată.
Cînd mi-am dat seama era prea tîrziu
Şi îngrozit de nepăsarea-mi fără capăt
Am încercat să-ascund, să pun sub lacăt
Să şterg ce-a fost aici, din nou să scriu …
Mai mizerabil cred că nu găseşti un loc în lume
Şi poate mai curat şi chiar mai sfînt
Decît în inimă şi-n suflet unde sînt
Cele mai rele şi normal că gînduri bune.
09.02.2010, 20:00
... o să spun totul pe de-a dreptul, de multe ori mă prind la gîndul că totul e în regulă înlăuntrul meu, adică ceea ce ţine de suflet, că e curat, că nu am ce ascunde în primul rînd de mine ... dar adevarul e că nu sunt perfect şi de fiecare dată cînd încercam să mă liniştesc sau mai bine zis să-mi îmblînzesc conştiinţa care dădea şi dă semnale de alarmă cînd ceva nu e în regulă, eu, desigur ca tot omul căutam mijloace posibile ca să cad în picioare sau să ies curat în faţa conştiinţei mele. Dumnezeu însă a găsit cu cale să-mi mai amintească încă odată cine sunt, de ce zic că încă odată pentru că nu e prima. Înţelegînd cine sunt şi în ce situaţie mă aflu cu sufletul meu am hotărît să schimb lucrurile, de aici şi a pornit ideea care mai pe urmă a curs în această poezie ...
... ceea ce am descris eu aici e situaţia în care se află sufletul omului cînd nu este împăcat cu Dumnezeu, în ochii altora noi încercăm să părem buni şi ideali pe cît e posibil dar în realitate cine altul nu ar şti ce se petrece în sufletul nostru dacă nu numai noi şi Dumnezeu. Încercăm din răsputeri să negăm lucrul acesta dar e adevărat.
De ciţiva ani nu am mai fost pe-aici
De ani de zile-adăpostesc numai iluzii
Nu fac nimic, decît nişte aluzii
La tot ce sînt şi astea-s foarte mici.
În mintea mea, în inimă şi-n suflet
Demult nu a mai fost acea odihnă
Acele clipe minunate cînd în tihnă
Mă delectam în voia unui sacru cuget.
Nu zic – eram curat şi fără pată
Dar nici aşa cum sunt acum, murdar
De ce zic că demult, pentru că rar …
Căci nu ţin minte cînd am fost pe-aici ultima dată.
Cînd mi-am dat seama era prea tîrziu
Şi îngrozit de nepăsarea-mi fără capăt
Am încercat să-ascund, să pun sub lacăt
Să şterg ce-a fost aici, din nou să scriu …
Mai mizerabil cred că nu găseşti un loc în lume
Şi poate mai curat şi chiar mai sfînt
Decît în inimă şi-n suflet unde sînt
Cele mai rele şi normal că gînduri bune.
09.02.2010, 20:00
