Ţi-am dăruit iubirea mea doar ţie.
Am fost al tău dar nu ţi-a fost
deajuns,
De ce a fost să-mi faci atîta rău
iubito mie?
Mereu te’ntruchipam în visul meu,
Erai îngerul meu şi datorită ţie
Zburam în ceruri mulţumind pe
Dumnezeu.
Cînt te simţeam în braţe, pe genunchi,
Mireasma ta mă ameţea şi cu săruturi
Împodobeam fiinţa ta atunci.
Reapăreai aproape-n fiecare noapte,
Rupeai bucăţi din simţurile mele
Şi în tăcere parcă auzeam a tale şoapte.
Să-mi port durerea din sufletul meu.
Dar şi atunci de-un lucru eram
sigur;
Că eşti a mea şi eu sunt doar al tău.
Că vei mai fi cîndva femeia mea.
Viaţa mea a fost lipită strîns de
tine,
Dar tu ai rupt-o şi-ai plecat cu ea.
O rană care tot mai sîngerează
Şi sufletul plin de durere a’nceput
să strige,
Dar ce folos, pe tine nu te
interesează.
Şi dragostea se va întoarce înapoi.
Chiar dacă tu m-ai lepădat, se
poate
Fiinţa cea din vise să se’ntoarcă înapoi.
Ea va veni în chipul îngerului meu,
În chipul dulce, preafrumos, de fată,
Acea pe care am iubit-o numai eu.
Speranţa într-o dragoste adevărată
care dăinuieşte te face să priveşti lucrurile aşa cum sunt, fără a le mări sau
micşora esenţa. Fiecare om are o dragoste care este doar a lui, problema e doar
în timp, ea oricum va veni chiar dacă la moment nu este. Cred că nu e corect să
forţăm lucrurile căci după ce vedem
rezultatul tot noi suferim, e mult mai bine ca evenimentele să curgă în ritmul
în care le-a fost menit. Aşa am păţit şi eu cînd am încercat să grăbesc
lucrurile. E bine în aşa cazuri să atragi atenţia la avertismentele celor din
jur, din familie.
16.09.2009, 22:30
