Anotimpurile sufletului meu
Era o iarnă friguroasă
Cînd ai venit Isus la mine
Cînd ai bătut la uşa mea
Eu m-am închis în casă bine.
Şi încercam să mă-ncălzesc
La focul din sufletul meu
Dar nu puteam căci era stins
Şi să-l aprind îmi era greu.
Ai stat acolo prea mult timp
Ai aşteptat poate deschid
Sperai că eu Te-am auzit
Dar ai rămas Isus în frig.
Cînd primăvara a sosit
M-am bucurat din suflet Doamne
Am tras zăvorul şi-am ieşit
Să stau şi eu puţin la soare
Mi-am vizitat chiar şi vecinii
Care de zor se pregăteau
Spuneau că vine-un musafir
M-au invitat, n-am vrut să stau.
Am mers la altul, tot aşa
Lucra de zor ‘n a sa grădină
A spus şi el că tot aşteaptă
Musafirul ca să-i vină
L-am întrebat: “Cine-o fi oare?”
Mi-a spus că e Isus Hristos
Că pentru el e sărbătoare
Era chiar foarte bucuros.
Am mers acasă amărît
M-am încuiat, am pus zăvorul
Şi cînd Tu Doamne ai venit
M-am prefăcut că nu sunt omul
Care ar vrea să vii la el
Să stai de vorbă, să-l asculţi
Să îl ajuţi cînd e nevoie
Cum ajutatui-ai pe mulţi.
Şi vara a trecut frumos
Dar a trecut pe lîngă mine
Am încercat fără folos
Să uit Isus atunci de Tine.
Şi tot aşa sosise toamna
Cu multele ei bogăţii
Cu pregătirile de iarnă
Cu roade multe, mii şi mii.
Dar a-nceput de pe copaci
Să-ngălbenească şi să cadă
Acele frunze care-n vară
Făceau de umbră pînă seara.
Din nou afară sa răcit
Şi iar căzuse-n sat zăpadă
Troiene drumul au umplut
S-a ridicat omătu-n stradă.
Şi nu e chip să ieşi afară
Căci prea e frig, dar Tu Isus
Iar ai venit la uşă seara
Dar ai plecat fără răspuns
Şi ani de-a rîndul pe la uşă
Venit-ai dar era închisă
Stăteai o vreme, aşteptai
Şi iar plecai cu faţa tristă.
