Am scris ce am simţit, nimic mai mult

Am scris ce am simţit, nimic mai mult,

Am vrut şi vreau să ştii doar adevărul.

Ajunge cît am stat şi am tăcut;

M-a motivat in toate astea cerul.

Nu înconjur ci vreau s-o spun deschis,

S-audă toata lumea ce gîndesc.

Ajunge cît am stat în sine-nchis

Sunt motivat de cer şi-am să vorbesc.

La ce-am să spun te rog să iei aminte,

Nu-ţi astupa urechile-n zadar.

Oricum vei auzi şi fără mine

Şi motivaţii vor fi iar şi iar.

Fii înţelept şi ia învăţătură,

Nu fă ce am făcut şi eu odată;

Un pas greşit, n-asculţi o-nvăţătură,

Şi te trezeşti cu viaţa ruinată.

Text: Iubirea şi credinţa nedespărţite

Iubirea şi credinţa nedespărţite

O fi ceva dacă mi-aş împărţi viaţa între dragoste şi credinţă, dar eu aş spune că cel mai bine ele se văd împreună. Nu poţi spune că ai credinţă dacă nu ai dragoste şi invers, fără dragoste nu există credinţă. O lume întreagă încearcă să le împartă, dar … ceea ce numesc ei dragoste este doar o iluzie şi nu mai mult, tot aşa şi cei care spun că au “credinţă”, fenomenul dragostei îi dă de gol.

Pînă la urmă credinţa şi dragostea au acelaşi început, aceeasi sursă de pornire. Dumnezeu este iniţiatorul dragostei adevarate şi tot El ne dă şi credinţă ca să credem într-o dargoste adevărată, perfectă. Dumnezeu prin dragostea Lui cea mare a trimis la moarte pe Fiul Său preaiubit, adică însăşi Iubirea Sa a jertfit-o pentru ca noi să o putem cunoaşte pe deplin, şi doar prin credinţa în ceea că Dumnezeu a dat-o oricui care este în stare şi are dorinţa să o accepte.

Adică crezînd în Iubirea jertfită o poţi obţine şi tu, adevărata dragoste, adevărata iubire. Deci numai atunci cînd aceste două lucruri se împletesc frumos cu viaţa ta, devii cu adevărat o fiinţă care ştie să iubească cu adevărat şi care înţelege ce e aia dragoste adevărată.