Ajuns la margine de an
Cu capul prins de mâni, gândesc
La câte-am fost să fiu Cioban
Să le tot port din lan în lan
Cu gândul să le ghiftuiesc.
Da, le-am păscut în lanuri bune
Le-am dat din tot și mai ales
Am pus și cântece să sune
Le-am adunat și în comune
Și-n voie le-am intrat mai des.
Apoi sătul de nostalgie
Mă tot trezeam așa din mers
Pe unde s-o fi dus sățâia
Și iarăși, iată durdulia
Se-mpotmolește tot mai des.
Și zbiară de te taie-n suflet
Iar încâlcită printre spini
De ce-o plecat din turma multă
Ce n-o avut, de ce n-ascultă!?
De ce mai am în turmă câni?
Mai trimeteam câte-un dulău
Să le întoarcă înapoi
Când le vedeam că o duc rău
Cu capul nu gândesc, că-i greu
Și calcă numai în nevoi.
M-am întrebat cine-i de vină?
Ce le-o fi spus un cineva?
Că la-ntuneric e mai bine,
Când economisești lumină,
O ai mai mult când vei pleca!?
Atât, rămas dezamăgit
Mai scap o lacrimă-n obraz
Să strig la ele-am răgușit
Și nu mai termin de tușit
Când nu îmi dau puțin răgaz.
În toate m-am văzut și Eu
Trecând prin lumea asta plină
Le înțeleg că este greu
Că decât bine-i mai mult rău
Și iarăși, cine e de vină?
Dar nu Mă las să-Mi plâng de milă
Cum a mai fost din an în an
Am să le țin numa-n lumină
Și fără un picuț de tină
Le voi purta din lan în lan.
Chiar dacă-s mai puține-acum
Decât mi-aș fi dorit vreodată
Mă bucur că le văd pe drum
Chiar dacă viața le e scrum
Le duc la Tata, că le-așteaptă.
30.12.2021; 20:30 WHV
