Din tot ce vei găsi scris în aceste rînduri alege ceea ce ţi se potriveşte, dar cred că aceleaşi simţăminte şi retrăiri le-ai avut şi tu, cred că şi tu ai trecut prin situaţii similare şi desigur nu ţi-a fost deloc uşor, mă rog la bunul nostru Dumnezeu să te binecuvinteze, ca să poţi trece prin viaţă cu capul sus şi cu demnitate să înfrunţi toate obstacolele care îţi vor apărea în drumul tău spre veşnicie, dar dacă încă nu-L cunoşti pe Acel care ţi-a dat viaţa şi mai apoi a murit pe crucea Golgotei ca să ai speranţă, mă rog ca El să ţi se descopere în dragostea Lui cea mare …

понедельник, 6 февраля 2012 г.

Dacă …



La ce folos mi-e viaţa pe pămînt?
Aş fi rămas acolo unde-am fost;
Un trup fără de viaţă în mormînt.

Şi nu ar fi murit în locul meu,
Nu mai speram să-ajung în ceruri sus
Să fiu un suflet viu în Dumnezeu.

Isus Hristos ca Salvator,
Nu cred să mai fi fost alt Nume
Destoinic de a fi Mîntuitor.

Sunt sigur că nici eu nu mă năşteam
Şi nu mai trebuia ca sfînt Cuvîntul
Să moară-n locul meu de nu eram.

Şi-n dragostea Lui mare m-a născut,
Eu cred că-ar trebui să-ascult Cuvîntul
Şi să-mplinesc ce-mi spune El, tăcut.
                       22.05.2010, 13:00

Eu cred în ceea ce crezi tu


Dac-am zis “nu”, atunci e nu
                        Nu altfel
Eu cred în ceea ce crezi tu
Dar vorba mea rămîne vorbă
Despre excepţii, compromis
                        Nu-i vorbă
Eu cred în ceea ce crezi tu
Fiind bazat prea bine
Pe Biblie. Dar tu pe ce
                        Creştine?
Eu cred în ceea ce crezi tu
Şi am trăit schimbarea
Dar din păcate tu rămîi numai cu
                        Plimbarea.
                        23.05.2010,12:30

Aştept şi eu ca toată lumea


Un trai decent că de-amu-i culmea
Şi înţelegeri din cuvînt.

Să vină Domnul să ne ia
Dar pînă-atunci să-mi ia destinul
Să-l folosească-n slujba Sa.

Din partea celor dragi iubire
Iubesc şi eu ca toţi copiii
Momentele de fericire.

Să-mi fie dat ce este-al meu
Acolo sus în cer la Tatăl
La bunul nostru Dumnezeu.
                   17.09.2009, 10:00

Tu ai plecat


Această poezie am dedicat-o prietenului meu Marcel Pancenco care cu părere de rău nu mai este în viaţă, a plecat pe 22 august 2009.

Şi nu vor mai fi plini de bucurii
Cei dragi care acasă-or să te-aştepte

Prea repede, prea tînăr, prea devreme
Rîuri de lacrimi pe obraji ne curg
Căci ai fost printre noi puţină vreme

Aşa în mintea noastră te-ai întipărit
Prea scurtă frate a fost a ta viaţă
Oare cu ce o Doamne a greşit?

Ce ai simţit atunci o ştie numai El
Moartea venise timp de o clipită
Ai reuşit să te împaci cu Dumnezeu?

Cînd erai vesel dar şi cînd erai prea trist
Ţi-am spus mereu să te întorci la Domnul
Şi trag nădejde că te-ai pocăit

Rămîne-adînc în inimile noastre
Sper să rămîie şi ca mărturie
Celorlalţi fraţi, surori ce sunt în viaţă.
                      08.09.2009, 15.09.2009

Orbul Bartimeu (Matei 10:47-52)


Orbul Bartimeu (Matei 10:47-52)

Dar el şi mai tare la Domnul striga
Fiul lui David ai milă de mine
Nu vreau mai mult, doar să-mi capăt vederea.

Vino la Mine aici, îndrăzneşte,
Scoală-te, stai şi cuvîntul Mi-ascultă
Vreau să-ţi dau tot ce-ţi doreşti.

A sărit în picioare, la Domnu-a venit
Isus i-a zis cu blîndeţe: “priveşte,
Credinţa ta fiule te-a mîntuit.”
                    03.07.2008, revizuita

Cît de mult tu ţii la mine


Această poezie o dedic mamei mele dragi … foarte mult a avut de suferit în urma mea … îmi pare foarte rău pentru trecutul meu, şi astăzi vin să-mi cer iertare … şi de la ea şi de la Dumnezeu.

Ai dorit să fiu cuminte,
Ai dorit să te ascult.

Prea mult, oriunde şi oricînd
Ai vrut ca cînd voi creşte mare
Să te iubesc la fel de mult.

Despre Isus mereu mi-ai spus
Mereu de grija îmi purtai
Dar … eu în lumea rea m-am dus.

Pentru toţi anii ce-au trecut
Pentru tot răul care eu
Ţie mămică ţi-am făcut.

Murdar, şi neiubirea mea
Îmi iartă mamă şi păcatul
Te rog îmi iartă neascultarea.

De astăzi sunt copilul Lui
De azi-nainte-am să-L ascult
Şi oricui eu am să spui.

Că-mi pare rău şi vreau nespus
Să te iubesc la fel de mult
Aşa cum m-a iubit Isus.

Iertare să îţi cer
Ca-atunci cînd va veni Isus
Să fiu cu tine-n cer.
                  14.10.2007, 23:00

Tată, mă-nchin în faţa ta


Această poezie am dedicat-o tatălui meu. Îi sunt foarte recunoscător pentru educaţia care mi-a dat-o şi pentru rugăciunile pe care le-a înălţat către Dumnezeu pentru salvarea mea.

Respect pentru tăria ta
Mă-nchin pentru iubire

Cu toate că nu meritam
M-ai educat pîn-am stat mare
Să ştii cureaua n-o iubeam

Să-ţi spun nu ma mai doare
Chiar mi-a prins bine, nu glumesc
Şi m-a făcut om mare

Şi sunt creştin, în fine
Eu aş dori ca-n viaţa mea
Să fiu măcar ca tine.
                          14.10.2007

Cu Tine Doamne



      Cînd zorii dimineţii se arată,
Seninătatea cerului sublim,
Mi-aplec genunchii sfinte Tată
Şi-n Faţa Ta mă-nchin.

Sînt copleşit, uimit, mă mir
De frumuseţea Ta măreaţă.
Se-ndreaptă gîndu-mi înspre cer
Şi inima mi-e ‘naripată.

Aş vrea să sorb această boare,
Să mă scufund în ea deplin
Şi dimineaţa pe răcoare
Cu Tine Doamne să mă plimb.
                     17.06.2008, 7:15, “El-Şadai” 



Eram la o tabără de vară. În fiecare dimineaţă mă sculam devreme ca să citesc din Cuvîntul Domnului şi mai practicam şi alergarea. Într-o dimineaţă pe cînd alergam şi tot odată meditam la cele citite am simţit o bucurie puternică în inima mea. Cînd m-am întors în tabără am fost inspirat să scriu această poezie.