Eram creştin … sau, mai bine zis mă
socoteam creştin, dar în realitate eram un păcătos care trăia o viaţă imorală
şi plină de păcat. Dar Dumnezeu nu m-a lăsat să mor în păcatele mele, ci m-a
apucat din nou de mînă şi m-a ridicat, mi-a mai dat o şansă … L-am acceptat şi am hotărît să Îl
urmez pînă la urmă. Domnul să mă ajute.
Dumnezeu mi-a pus pe inimă să-mi
scriu mărturia în formă de poezie, fie pentru aceasta glorificat. Doresc ca orice
om să afle ce a făcut Dumnezeu cu viaţa mea, numai El a putut face aşa ceva …
El te poate schimba şi pe tine dacă doreşti acest lucru din toată inima. Tu nu
poţi face nimic pentru tine ca să fii salvat, pentru că eşti muritor şi pentru
tot ce ai făcut şi faci vei da odată socoteală înaintea Lui. El iţi mai dă o
şansa ca să te întorci la El,
El poate să te schimbe.
Despre Isus care m-a’ntors din drum
Şi mi-a iertat trecutul ce era …
Un întunerec, viaţă fără sens,
O cale rea, o viaţă prefăcută,
O soarta la sfirşit avînd infernul,
Un drum alunecos, viaţă pierdută …
Cînd am păşit pe calea păcătoasă
Şi conştient eram că-n veşnicie
Voi fi lipsit de slava glorioasă.
Şi părăsit de Domnul Dumnezeu
Pentru că eu cînd am ales această
cale
Categoric m-am dezis de Fiul Său.
Am ales eu singur să fiu părăsit,
L-am schimbat pe Domnul meu pe altul
Şi pe cel cu coarne şi cu coadă
l-am găsit
Acel ce-n ceruri loc nu şi-a găsit
Acel ce-acolo sus pentru mîndrie
De Domnul Dumnezeu e pedepsit.
Cum a-ndraznit pe Domnul să-L înfrunte
Dar ştiu că e mare prostie
Ca cineva vrăjmaşul să-şi asculte.
El niciodată nu-ţi doreşte bine,
Nu vrea ca-n viaţă să fii fericit
Dar eu ştiind acest lucru prea bine
M-am lăsat de el ademenit.
Mi-a zis că pot să fac ce vreau şi
cînd doresc
Mi-a zis: “Oricum toţi sunt sortiţi
la moarte,
Pe Dumnezeu nu prea-L interesează
cum trăieşti,
La El acolo sus n-ai să ajungi,
Nu prea e mîndru El de viaţa ta,
Şi nu te-aude El atunci cînd plîngi.
Şi gîndul tău nu este gîndul Lui.
Tu mă-nţelegi, tu vezi în toate
banul,
Dar El işi vede doar de treaba Lui.
Şi ai tot dreptul ca să o primeşti.
Eu pot să-ţi dau tot ce-ţi doreşti
în viaţă,
Numai în cazul care mă slujeşti.”
Şi vorba lui ce-a dulce m-a’ameţit
Am vrut să am aici prea multă slavă
Dar ma-nşelat în faţă, m-a minţit.
Dar la-nceput i-am dat poate
dreptate,
Chiar l-am crezut, şi-am început să
sper
Că poate el mi-a da o
viaţă-ndestulată
Şi am scuipat atunci pe Dumnezeu şi
cer.
De la-nceput parcă mergea tot bine:
Furam, beam, făceam ce îmi plăcea
Pierdusem chiar şi frica, şi ruşinea
Şi toată lumea-n jur batjocoream.
A început să fie tot mai rea,
M-a pus în lanţuri şi mergeam pe
brînci
Şi îl slujeam în toate pe Satana.
Mi-a scurs în sînge cupa-i de
venin,
Mi-a ‘mpleticit şi mersul, şi
privirea,
Mi-a dat o viaţă plină de dureri şi
chin
Şi m-a’ndreptat spre osîndire.
Viaţa mea era doar un coşmar.
Era doar lupte grele şi ispite
Eram pierdut şi traiul în zadar.
Şi-mi era clar că şanse nu mai am.
Am înţeles cît m-a costat păcatul
Şi zi de zi eu moartea mi-o doream.
În lumea cea dincolo de sicriu.
Dar Dumnezeu ieşise-n întîmpinare
Şi am rămas şi pînă astăzi viu.
Cu tot bagajul pe care-l aveam
A încercat să-mi dea încă-o speranţă
Dar eu eram cu ochii-nchişi, şi nu
vedeam.
Căci nu vedeam în viaţa asta
sensul,
Mi-am blestemat şi ziua-n care m-am
născut
Şi doar blestem întreg îmi era
versul.
Vedeam în orice om duşmanul meu,
Credeam că îmi doreau cu toţii
moartea,
Şi-i blestemam, şi-i înjuram fără
temei
Făcîndu-i vinovaţi de cum mi-e
soarta.
Cînd mergi prin viaţă fără
Dumnezeu,
Cînd te conduce El mai bine taci
Dar eu mai bine-am vrut să fiu
ateu.
Uram pe fraţi, surori şi pe părinţi,
Uram iubirea lor neprefăcută
Şi înjuram, şi scîrţiiam din dinţi
Cînd îi vedeam pe Domnul cum-L
ascultă.
Înebuneam şi ura-mi lua mersul,
Mă cobora-n adînc, mă schinjuia
Şi sufeream din propria-mi prostie
Şi tot mai mult pe ei îi torturam.
Durere, lacrimi şi-njosire
Prea multe lacrimi au vărsat
Cînd eu trăiam după-a mea fire.
Cu rugăciuni fierbinţi şi cu durere
Şi aşteptau ca bunul Dumnezeu
Să îmi salveze sufletul ce piere,
Ce scuipă doar prostie şi minciună.
Şi El, Isus, prin mila Sa duioasă
Continua să bată iar şi iar la uşă.
Dar nu doream nicicum să o deschid
Şi nu doream să stau cu El la masă,
Şi pe lîngă asta să-L şi mai
ascult.
Asta nu fă, ascultă, fii cuminte.
Dar nici acea pe care o duceam
Mă uit acum … eram chiar fără minte
Chiar prea nebun să fiu primit de
El,
Prea ireal să fiu primit-napoi,
Un nesupus, neascultător, rebel,
Un fiu risipitor fără temei.
Ca să mă ierte şi să fiu primit,
Să nu mă lase să merg spre pieire
Din contra, de El eu să fiu iubit.
S-a îndurat de mine-un păcătos
M-a luat de mînă şi mi-a dat
iertare
Şi-I mulţumesc, acum sunt bucuros
Şi se jertfi pentru al meu păcat
Ca’n veşnicie sus să am un nume
Şi-o viaţă sfîntă, fără de păcat.
Vreau la oricine şi oricui să spun
Cu Dumnezeu eşti fericit aici
Cînd treci prin viaţă, te supui
doar Lui.
Şi nu la idoli şi la dumnezei
deşerţi
Ci lui Isus Hristos, El Domnul bun
Doar El te poate scoate din noroi.
Aştept
Dar nu e tot, ci e doar începutul,
Un început de viaţă-n veşnicie
Fără ca să îţi aminteşti trecutul
Fără ca să mă-ntoarca înapoi,
Fără dureri şi chiar fără ispite.
Unde Isus va fi mereu cu noi
Nu va mai fi satan să ne înghită.
Şi numai cei ce au ales salvarea
Şi-o bucurie mare, de nespus,
Neînchipuită, veşnic sărbătoare!
Dacă şi tu mai mergi pe astă cale
Întoarce-te, predă-te lui Isus
În caz contrar va fi prea mare jale
Cînd cel viclean îţi urmăreşte paşii
Dar tu ascultă-al conştiinţei glas
Şi Dumnezeu îţi va zdrobi vrăjmaşii.
Eu tot am fost un rob păcatului
Dar am strigat: “Isus ajută-mă!”
Şi El m-a scos din fundul iadului.
Doar trebuie să-I spui că-ţi pare
rău
Şi El se va apropia atunci de tine
Şi vei fi slobod de păcatul tău.
De Îl accepţi pe El, şi El te-ajută
De Îl respingi, ţi-o faci cu mîna
ta
Şi n-ai să ieşi chiar şi cu trudă
multă.
Vei sta acolo unde eşti şi-acum,
Şi hărţuit vei fi din colo-ncoace
Nu poţi, n-ai cum să te întorci din
drum
Cînd încerci singur tu alte
mijloace.
Ce ai făcut, a scris deja peniţa.
Numai Isus, El Domnul bun
Te scoate dacă vii cu pocăinţă.
Căci nici nu ştii cum mîine nu mai
eşti
Nu ştii cit mai rămîi în astă viaţă,
Şi nici nu ştii cum n-ai să reuşeşti.
Dar într-o zi am înţeles prea lămurit
Că şansa asta-i ultima şi că revanşe
Nu vor mai fi, şi-atunci m-am pocăit.
Şi nu era iubirea Lui eternă
Demult, demult nu mai eram aici
Şi prea demult eram să fiu în beznă.
Doar cei mai dragi aveau să-şi
amintească
Ca a trecut pe-aici cîndva un tînăr
Ce viaţa sa cu mîna singur şi-o
stricase.
El m-a salvat şi mi-a iertat
trecutul
Mi-a dat în viaţă multe bucurii
Dar n-am uitat că am rămas tot
lutul
Mă rog la El şi El mă izbăveşte
Şi tot El mă ajută ca să fiu
cuminte
Şi tot cu Dumnezeu credinţa-mi creşte.
08.07.2008,
09.07.2008
