Calator

Incet pasind, mai bine zis alene
Ma conduceam cu pasii spre castel
Privind indiferent pe sub sprincene
Dar constient de dorul dupa el.

Doream sa-ajung mai repede'nlauntru
Si sa privesc cascat, si sa ma mir
Dar parca imi aveam prieten mutul
Si schiopul imi era catir.

Cu toalele curgind din mine valuri
Si ingrelindu-se cu fiecare pas
Lasam in urma cite-un brat de dealuri
Apropiind de mine ce-a ramas.

Cu soarele pe fruntea-mi obosita
Si apa eu-lui curgind suvoi
Trecea in mine ziua odihnita
Uitind de griji, dureri si de nevoi.

Fierbinte imi parea sub talpi pamintul
Ori singele de-atita drum fierbea
Si capu-mi era greu, sarmanul gitul
Cu chiu, cu vai, abia il mai tinea.

Pe cerul limpede, intins, nici o miscare
Doar orizontu-n val juca caldura
Care din cind in cind taia-n suflare
Si imi lasa fara de aer gura.

Dar eu dotat ca pestele cu bronhii
Ma las ostatec sa ma umple marea
Si-apoi cu noi puteri nu stiu de unde
Imi fac salvata din adinc suflarea.

In ginduri se rotesc iar ginduri
Ce nu-mi dau pace sa ma linistesc
Incerc sa le asez atent pe rinduri
Amestecul din cap sa-l descilcesc.

Si mintea se-adreseaza-mi in cuvinte
De ce te minti strainule acum
Deschide ochii si-apoi stai cuminte
Esti tolanit in pat si nu pe drum!