Conversaţia (la un popas din viaţă)
Ne-am întîlnit întîmplător la un
popas din viaţă,
Am fost mirat că sta şi El puţin să
odihnească.
L-am întrebat: “De unde Doamne vii,
şi unde mergi?
Mai ai din ceruri jos să vii şi iar
în cer să-alergi?”
“Mai am …” – îşi spuse-n gînd şi-apoi
oftă prelung
Se aşeză alături, privi în zări tăcut
Privi de parcă-n faţă-I pămîntul ca
arenă
Sta-n veci să răstignească o
dragoste eternă.
“Am fost chemat din ceruri să vin
aicea jos
De-un păcătos ce crede că-i pot fi
de folos.”
Apoi în ochi privindu-mă mi-a spus:
“Doar crezi şi tu.
În dragostea cea mare … ori vrei să
spui că nu?”
“Eu?!”, şi mirat acum mai mult de întrebare
“Ce vrei să spui Isus?”, dar … “Tu
ştii, căci Tu eşti Mare!”
Mi-am spus mai mult în gînd, să nu
audă El
“Tu ştii că n-am putere, nu mai
vorbesc de zel.”
Dar El ştia prea bine de ce sunt
frămîntat.
“Isus, eu cred în Tine şi cred c-ai
înviat.
Cred Doamne c-ai iubit prea mult pe
păcătos.”
Am spus dintr-o suflare, ştiam tot
pe de rost.
“Da, ştiu că Mă cunoşti şi ştiu că
mă iubeşti,
Ştiu despre tine tot, Eu ştiu al
cui tu eşti.
Cunosc din viaţa ta detalii foarte
mici
Pe care le ascunzi chiar de ai tăi
amici.”
“Da Doamne, cine altul ar şti de nu
chiar Tu,
Doar Tu eşti Creatorul şi Tatăl meu
tot Tu …”
Şi-am înţeles acum ce-a vrut să-mi
spună El
Cu vorba: -“Am fost chemat …”, “O
Doamne, nu-i altfel.
Tu vrei să spui Isus că eu sînt
acel om
Care …”, m-am şters la ochi, doar
nu-mi pare că dorm?
“Acela pentru care ai coborît în
lume
Să-l întîlneşti aici, în acest loc
anume?!”
El m-a privit în ochi şi blînd mi-a
spus în glas:
“Da, dragul Meu, tu eşti acel
pentru care am mas,
Tu M-ai chemat să vin aici jos să
te-ajut …”
Priveam la El holbat şi am rămas tăcut.
Nu-mi amintesc să-L fi chemat să
ne-ntîlnim aici
Dar las gîndu-ntr-o parte: “Isus, şi
ce mai zici?”
Tăcerea la moment a fost pare-se
lungă
Atît, încît a fost destul, destul
ca să-mi ajungă.
În capul meu au început să se
învîrte gînduri
Am stat un timp, aşa tăcut, pe
scaunul de scînduri.
Am reflectat trecutul şi ce-am
improvizat
Şi-ntr-un tîrziu am înţeles, că e
adevărat
“Isus …” am spus cu glasul care îmi
tremura,
“Eu Te-am chemat să vii la-acest
popas din viaţa mea.
Da Doamne, eu sînt omul acela păcătos
Acela care crede că-i poţi fi de
folos …”
Pe umăr braţul Său cu dargoste mi-a
pus,
O lacrimă pe-obraz din ochii Lui
s-a scurs.
M-a-mbrăţişat cu drag, m-a strîns
la piept cu dor
Apoi privindu-mă în ochi, mi-a spus
cu-adînc fior.
“Eu te-am iubit atît de mult, încît
Mi-am dat viaţa,
Am mers la moarte-n locul tău, să
ai şi tu speranţa,
Să crezi că viaţa asta poţi să o
trăieşti mai bine,
Pe-acest pămînt ca credincios,
şi-apoi în cer cu Mine.”
M-au copleşit aceste vorbe, m-au
roscolit adînc
Şi lacrimile-n şiruri lungi
pornit-au spre pămînt
Într-un alai pestriţ de gînduri şi
păcate
Cu tot cu viaţa mea cea rea; s-au
scurs din mine toate.
Rămase inima curată, şi-n ea Isus
Hristos,
Spălată de orice păcate Îi cîntă-acum
duios.
Eu L-am chemat la-acest popas să
intre-n viaţa mea,
De vrei şi tu cheamă-L acum şi vine-n
viaţa ta.
Комментариев нет:
Отправить комментарий