Toamna
De dimineaţă a-nceput să bată cu
putere
Să dea în frunzele care-au rămas pe
ram
Un vînt pornit din simpla adiere
Care-a-înoptat în ochiul de la
geam.
Pornit acum, în zori, ca o stihie
Să bată-n biata frunză necăjită
Care de ieri încearcă să se ţie
De casa părintească şi iubită.
Pînă la urmă a cedat se pare
Şi-acum pluteşte spre pămînt
purtată
Pe aripile vîntului de care
A fost de casa ei înstrăinată.
Ajunsă la pămînt, trîntită jos
Privi în sus căutînd cu disperare
Crenguţa care pîn-acum a fost
Tot ce-a avut în lumea asta mare.
*
* * *
*
Avem şi noi aici cîte o casă
De care mult ne leagă-n astă lume
Amintiri din cele mai frumoase
Trăite simplu sau cu-n scop anume.
Dar diferenţa dintre noi şi frunze
Dintre viaţa mea şi existenţa ei
O face locul cel din ceruri unde
Voi trăi veşnic cu părinţii mei.
25.07.2010, 19:40
Комментариев нет:
Отправить комментарий